„La sfârşitul anului putem să avem o strategie. Acesta este momentul de răgaz. Să vedem partea plină a paharului. Am discutat şi cu cei din minister şi vom apela la specialişti care pot să ne ajute şi să scoatem la suprafaţă măsuri pe care trebuie să le luam”,a spus ministrul Tineretului şi Sportului Ionuţ Stroe.
Este o veste foarte bună pentru sportul românesc, însă o privesc cu o oarecare neîncredere pentru că de la vorbe la fapte e mult de muncă şi, de obicei, ne împotmolip la partea de implementare.
De la început, aş vrea să clarific faptul că nu mă îndoiesc nicio clipă de abilităţile şi bunele intenţii ale domnului ministru, însă mă întreb dacă are cu cine să facă această strategie vitală pentru sportul românesc. După spusele dumnealui ar avea cu cine şi mă refer la faptul că doreşte ca, până la finalizarea acestui an, să realizeze Strategia Naţioanală a Sportului Românesc, cu sprijin de la Banca Mondială, experţi din Minister şi din afara Ministerului. Să sperăm că va şti să gestioneze resursa umană astfel încât să se nască şi strategia mult dorită.
Consider că un punct esenţial de plecare în conceperea analizei ar trebui să fie raportul Curţii de Conturi 1990-2016, asupra infrastructurii sportive, care arată cum s-a distrus bucăţică cu bucăţică baza sportivă românescă şi, în mod evident, a scăzut şi interesul populaţiei faţă de activitatea sportivă. Raportul este unul terifiant şi dureros, însă oferă o explicaţie pentru care sportul românesc a ajuns să fie în moarte clinică. Raportul merită citit şi înţeles de decidenţii politici, dar şi de fiecare român care se simte mândru de realizările marilor noştri sportivi, fie că ne referim la Gheorge Hagi, Simona Halep, Cătălina Ponor şi mulţi alţii. Doar câteva dintre conluziile raportului, care poate fi consultat mai jos:
· Lipsa unei strategii naţionale pentru dezvoltarea sportului în general şi pentru administrarea bazelor sportive în special;
· Scăderea interesului populaţiei faţă de activitatea sportivă în condiţiile neasigurării întreţinerii / modernizării / extinderii bazelor sportive;
· Inexistenţa unei situaţii clare cu privire la provenienţa şi evoluţia bunurilor din patrimoniul sportiv al MTS;
· Degradarea, administrarea ineficientă sau utilizarea în alte scopuri a unor baze sportive date în folosinţa gratuită de către MTS;
· Pierderea, în unele cazuri, a unor active din patrimoniul sportiv al MTS ca urmare a inacţiunii sau acţiunii tardive a MTS.
· Scoaterea din uz şi schimbarea destinaţiei unor baze sportive ca urmare a neexercitării de către MTS a prerogativelor legale privind urmărirea păstrării destinaţiei acestora;
· Cadrul legislativ insuficient din punctul de vedere al prezentării concrete a situaţiei patrimoniului sportiv la nivelul anului 1990;
· Modificări frecvente ale cadrului legal de reglementare a structurii organizatorice şi de funcţionare a MTS precum şi instabilitate la nivel managerial.
Putem acum să căutăm vinovaţi şi să cerem pedepsirea lor, putem să acuzăm moştenirea grea şi să nu facem în continuare nimic, putem să ne plângem de situaţia generată de Covid-19 şi să ne spălăm pe mâini, însă trebuie să ne adunăm, să strângem din dinţi şi să salvăm sportul românesc. Ne obligă performanţele realizate de marii noştri sportivi, ne obligă munca depusă în trecut de campionii României, ne obligă acest sânge românesc să ne trezim din somnul cel de moarte. Problemele sunt evidente şi se văd din avion – lipsa de strategie şi viziune; lipsa de resurse umane competente; lipsa infrastructurii sportive – însă sunt şi soluţii:
(1) Realizarea unui grup de lucru din care să facă parte toţi actorii, nu doar federaţiile, cluburile sportive şi sportivii.
(2) Avem români care au capacitatea şi au realizat astfel de viziuni, trebuie apelat la ei şi cred că vor răspunde apelului. Câteva exemple: Adrian Stan, românul care a făcut minuni cu gimnastica din Marea Britanie, Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor, Pierre Joseph de Hillerin, fost director al Centrului de Cercetări pentru Educaţie Fizică şi Sport.
(3) Acest grup de lucru trebuie să aibă specialişti din Sport, Sănatate, Educaţie, Apărare, Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe.
Astăzi, din păcate, Ministerul Tineretului şi Sportului nu poate oferi singur soluţia pentru revitalizarea sportului românesc pentru că are puterea, dar nu şi autoritatea. Pentru ca să avem o natiune sanatoasă si imnul ţării să se audă din nou la olimpiade este absolut necesar să acţionăm unitar şi solidar.
